Acum câteva zile am păşit pentru prima
dată într-un cămin studenţesc. Recunosc, am fost puţin dezamăgită dar nu şocată
de cum trăiesc aceşti studenţi. În funcţie de medie sau pur şi simplu de noroc
aceştia primesc locuri în condiţii favorabile sau mai puţin.
În căminul C13 din Timişoara, cel pe care
l-am vizitat eu, condiţiile de viaţă erau relativ mediocre iar când spun
„mediocre” mă refer la duşurile comune, uscătoarele de rufe înghesuite pe
colidoarele înguste iar sala de mese inexistentă. Şi totul la un nivel „relativ
mediocru” exceptând umezeala, lipsa căldurii sau a internetului, cel din urmă
fiind vital în ultimii ani mai ales pentru studenţi. Pe lângă faptul că învăţatul
este cel puţin dificil în măsura în care în camere sunt înghesuiţi câte patru,
cinci studenţi iar condiţiile sunt aşa cum am precizat mai sus, aceştia plătesc
o sumă de bani „simpatică” (să-i spunem aşa) având în vedere lipsa multor
aspecte.
Întrând puţin mai adânc în problemă, am aflat
că acest cămin are condiţii de trai chiar bune în comparatie cu altele. De
exemplu, în judeţul Vaslui, comuna Bursuci, studenţii trăiesc ca la închisoare.
Fără mobilă, duşuri suficiente, internet, cablu sau alte aspecte necesare oricărui
om aceştia au fost nevoiţi să improvizeze, ţinându-şi hainele în cutii sub pat
sau ascunse după perdele. Ba mai mult, trebuie să aştepte ore în şir pentru a
face un duş întrucât nu există decât trei cabine de duş la peste 200 de studenţi,
acest ultim aspect fiind incredibil.
„Uitaţi-vă, ţinem hainele în cutii. De ce?
Deoarece dulapurile sunt pline şi nu avem unde, în dulapul cel mare am pus
hainele groase şi produsele alimentare, că doar n-o să le păstrăm sub
pat", a menţionat o studentă.
Click pentru video
aici
Cu toate acestea sunt persoane care iubesc viaţa în cămine, probabil
acei studenţi puţin mai neinteresaţi de tot ce ţine de facultate, adică restanţierii
care sunt ocupaţi mai de grabă cu ieşirile seară de seară şi beţiile decât cu
învăţatul. Nu putem să îi condamnăm, la urma urmei cu toţii iubim anii de
facultate şi cu toţii ne vom aminti cu drag de această perioadă.
Rusu Georgiana- Cristina
Rusu Georgiana- Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu