Nu mai vorbim niciodata despre asta...

4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile un film care a cutremurat o Românie întreagă sau ar fi trebuit să o facă. Adevărul neexagerat despre avort pe timpul comunismului. Naivitatea împletită cu prostia şi pericolul descoperirii. O poveste despre ce însemna avort, ce însemna poliţie şi ce însemna prost informarea.

Povestea celor două studente şi prietene este foarte bine conturată de Cristian Mungiu în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, câştigătorul premiului Palme d’Or în 2007. Filmul relatează atât drama Otiliei şi Gabiţei, cât şi drama trăită de tineri pe vremea comunismului. Cine îndrăznea numai să se gândească la un chiuretaj era direct catalogat ca cineva contra sitemului şi arestat instantaneu. Metodele contraceptive nu erau discutate aşa cum era tabu să discuţi despre sex. Fereala devine cea mai cunoscută modalitate de protecţie şi la cea mai mică greseală, viaţa tinerilor era compromisă.

Mita este la ordinea zilei. Preţul „medicului” şi sacrificiul fetelor creşte o dată cu lunile de sarcină. Demnitatea este lăsată la o parte, ascunsă într-un colţ întunecat al minţii fiecăruia. Teama şi disperarea îi i-au locul şi îndeamnă la false speranţe. Nici până în ultima clipă istoria nu pare reală pentru personaje, nici urmă de siguranţă, nici vorbă de viaţă normală de acum înainte.

1987 - „Auzi de unde fac eu rost de un pachet de Kent, acuma?”; „ Salvarea, vă zic ceva, dacă a-ţi chemat-o, deja suntem pe jumătate la puşcărie cu toţi.”; „Ştiţi că fiecare lucru pe lumea asta are un preţ!”; „[…] nu aveam aşa relaţii şi stăteam la coadă pentru un kil de carne şi câte trei ore!”; „Nu mai vobim niciodată despre asta...”

Gabriela Dan